HIV/SIDA şi violenţa în familie: Progrese obţinute – Fapte, cifre şi rezultate după 2 ani de proiect
Incepând cu aprilie 2005, sute de mii de români au fost educaţi în ceea ce priveşte HIV/SIDA şi violenţa în familie, două dintre cele mai critice probleme ale societăţii din ziua de azi. Marţi, 10 iulie 2007, Organizaţia Internaţională pentru Caritatea Creştin Ortodoxă (IOCC), o organizaţie de asistenţă umanitară va anunţa rezultatele obţinute în cadrul proiectului “Consolidarea iniţiativelor comunitare de prevenire a HIV/SIDA şi a violenţei în familie în România”. Acest proiect a fost implementat în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română (BOR), Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi cu suportul generos al Guvernului Statelor Unite, prin intermediul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).
Jurnaliştii sunt invitaţi să participe la acest eveniment, care va avea loc la Palatul Patriarhiei (Aleea Dealul Mitropoliei, nr: 25), marţi, 10 iulie 2007, începând cu ora 10:30. La eveniment vor vorbi PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Nicholas Taubman – Ambasadorul Statelor Unite, Stelian Fedorca – reprezentantul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, directorul pentru Europa de Est al IOCC – Mark Ohanian şi beneficiari ai proiectului. Vorbitorii vor discuta despre progresul proiectului în ultimii 2 ani şi despre planurile de viitor.
Scopul proiectului este de a promova un comportament social responsabil în rândul românilor, şi mai ales în rândul tinerilor, prin consolidarea eforturilor comunităţilor din România de a interveni optim în prevenirea HIV/SIDA şi a violenţei în familie dar şi a altor probleme sociale.
Proiectul a fost încununat de success datorită eforturilor preoţilor şi profesorilor de religie din Bucureşti şi cele 12 judeţe implicate: Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Constanţa, Ialomiţa, Dolj, Mehedinţi, Timiş, Alba şi Braşov.
Astfel, au fost formaţi în cadrul unor sesiuni clasice de Formare de Formatori (TOT) 52 de coordonatori de proiect din cele 12 judeţe. La rândul lor, aceştia au selectat, au instruit şi au acordat asistenţă tehnică, referitor la HIV/SIDA, violenţă în familie şi dezvoltare comunitară, unui număr de 1234 de preoţi şi de 906 profesori de religie din judeţele selectate.
IOCC a fost fondat în 1992 ca o agenţie oficială de ajutor umanitar a Conferinţei Permanente a Episcopilor Ortodocşi Canonici din cele două Americi (SCOBA). De atunci, au fost alocaţi mai mult de 250 milioane de dolari în programele de dezvoltare şi ajutor de urgenţă în 33 de ţări.
10 iulie 2007