Ziua Mondiala a BPOC – Suport pentru o afeciune pulmonara
devastatoare
Ziua Mondiala a BPOC – Suport pentru o afeciune pulmonara
devastatoare
Societatea Româna de Pneumologie, Bucuresti, 17 noiembrie: Astazi celebram cea de-a 8-a
ediie a Zilei Mondiale a BPOC. Evenimentul are loc în ecare an în luna noiembrie si are ca obiectiv
popularizarea acestei afeciuni la nivel mondial.
Anul acesta organizatorului tradiional, GOLD (The Global Initiative for Chronic Obstructive Lung
Disease, www.goldcopd.org), i se alatura sprijinul International COPD Coalition (ICC,
www.internationalcopd.org), într-un parteneriat care îsi va dovedi eciena în combaterea acestui
agel al secolului XXI.
BPOC este o afeciune pulmonara cu prevalena în continua crestere, cu impact devastator atât
asupra celor afectai de aceasta boala, cât si asupra familiilor lor. Este o afeciune care ucide
milioane de oameni la nivel mondial. Stadiile de început ale bolii sunt de cele mai multe ori
nerecunoscute, desi riscul ca o persoana sa aiba BPOC poate determinat extrem de simplu. Testul
se numeste spirometrie, este foarte de usor de facut, rapid si nu este dureros. Cu cât BPOC este
depistat mai devreme, cu atât tratamentele instituite în fazele de debut pot sa previna mai ecient
scaderea funciei pulmonare.
Deviza sub care se desfasoara activitaile din acest an este „Îi lipseste aerul. Dar nu ii lipseste
sprijinul.“ Este un mesaj pozitiv, care subliniaza ca exista în prezent posibilitai de tratament
eciente pentru pacienii diagnosticai cu BPOC. Tratamentele existente îi fac pe pacieni nu doar sa
se simta mai bine, dar cu ajutorul lor, ei îsi pot continua viaa într-un mod activ.
În plus, aceasta deviza este un semnal de alarma catre publicul larg.
Dispneea (senzaia de sufocare sau lipsa de aer) nu este doar un atribut inevitabil al înaintarii în
vârsta. Dispneea poate un semn al bolii, iar cei care au asemenea simptome, ar trebui sa mearga la
medic si sa isi verice funcia pulmonara.
Aceasta este de altfel si tema campaniei organizata anul acesta de Societatea Româna de
Pneumologie.
„Tu stii câi ani au plamânii tai?“ este o campanie prin care se încearca sensibilizarea populaiei
asupra importanei unor investigari periodice ale funciei pulmonare si al consultului la medicul
pneumolog. Fara respiraie, viaa nu este posibila. Anul 2010 a fost declarat „An al Plamânilor“ si este
momentul sa ne îndreptam atenia si asupra acestei afeciuni, responsabila de decesul a cca 3
milioane de persoane în ecare an. Îngrijorator este ca la nivel mondial rata de sub-diagnosticare
este extrem de ridicata – între 25 si 50%.
În România, conform unui studiu realizat în 2008 de Societatea Româna de Pneumologie si CPSS,
exista cel puin 1 milion de cazuri de BPOC, iar accesul la serviciile medicale existente este în
continuare redus (mai puin de 50% dintre pacieni beneciasera de o spirometrie în ultimul an).
Prof. Dr. Florin Mihalan, Presedintele Societaii Române de Pneumologie: „Accesul extins la spirometrie
poate ajuta la diagnosticarea precoce a BPOC, reducând astfel povara mondiala socio-economica de
care aceasta afeciune se face responsabila”.
În acest sens, Societatea Româna de Pneumologie a mobilizat în acest an importante resurse
educaionale pentru a încuraja profesionistii din domeniul sanitar sa includa spirometria între
investigaiile curente.
„Muli dintre noi considera ca e important sa ne monitorizam nivelul colesterolului cel puin o data pe
an. Pentru cei la care se identica factori de risc pentru dezvoltarea BPOC, o determinare anuala a
funciei pulmonare este la fel de importanta“, adauga Prof. Dr. Florin Mihalan, Presedintele Societaii
Române de Pneumologie.
În lipsa tratamentului, BPOC este o afectiune progresiva, care pe masura ce se agraveaza, modica
dramatic activitaile zilnice ale pacienilor care ajung sa întâmpine dicultai majore în respiraie sau
au senzaia de sufocare atunci când urca treptele, se plimba sau chiar când se spala sau se îmbraca
dimineaa.
La nivel mondial, cel mai des întâlnit factor de risc pentru BPOC este fumatul de igari. Ali factori de
risc sunt pulberile industriale si noxele chimice existente în mediul de lucru, ca si fumul produs prin
arderea combustibililor biologici: carbune, lemn sau gunoi de grajd, folosite pentru încalzire sau gatit,
în încaperi slab ventilate, situaie întâlnita în special în arile în curs de dezvoltare.
Ziua Mondiala a BPOC este o iniiativa care dateaza din 2002 si cu ecare an s-a constituit într-un
eveniment din ce în ce mai important la nivel mondial.
Pentru mai multe informaii despre GOLD si Ziua Mondiala a BPOC, accesai
www.goldcopd.org; www.internationalcopd.org.
Referine:
1. World Health Report. Geneva: World Health Organization. Available from URL:
http://www.who.int/whr/2000/en/statistics.htm; 2000.
2. Lopez AD, Shibuya K, Rao C, Mathers CD, Hansell AL, Held LS, et al. Chronic Obstructive
Pulmonary Disease: Current Burden and Future Projections, Eur Respir J 2006;27(2):397-412.
3. Halbert RJ, Natoli JL, Gano A, Badamgarav E, Buist AS, Mannino DM. Global Burden of COPD:
Systematic Review and Meta-analysis, Eur Respir J 2006; 28: 523–32.