Aproape 60 de milioane de oameni mor anual din cauza cancerului (OMS, 2008). Jumătate dintre decese implică persoane care încă nu au împlinit vârsta de 60 de ani. O cincime dintre decese apar la copii cu vârsta mai mică de 5 ani. La nivel mondial, decesele prin cancer reprezintă 1/8 din totalul cauzelor de deces.
Numărul de cazuri de cancer s-a dublat în ultimii 25 de ani, iar pentru anul 2030 este prevăzută o nouă dublare a numărului cazurilor de cancer, la nivel mondial.
Dar nu numai incidența și prevalența cancerului au crescut în acest interval de timp, există din ce în ce mai mulți pacienți care supraviețuiesc mai mult de 5 ani de la momentul diagnosticului.
Această realitate, a creșterii supraviețuirii la 5 ani, are și serioase implicații financiare: majoritatea pacienților primesc tratament și accesează serviciile de sănătate în mod activ, adăugându-se celor noi diagnosticați. Această presiune financiară va crește algoritmic în următoarea decadă, pe măsură ce cancerul va fi mai repede depistat și mai bine tratat.
Cele patru elemente de susținere în tratamentul cancerului sunt :
- Prevenția tuturor cancerelor care pot fi prevenite
- Tratamentul tuturor cancerelor care pot fi tratate
- Vindecarea tuturor cancerelor care pot fi videcate
- Furnizarea de îngrijiri paliative oricând sunt necesare.
Prevenție. În țările dezvoltate, cel mai mult contribuie la prevenirea cancerului următorii factori: renunțarea la fumat, reducerea consumului de alcool, reducerea expunerii la soare, creșterea activității fizice și scăderea în greutate. În statele în curs de dezvoltare, majoritatea cancerelor (de ficat, de col uterin) sunt determinate de infecțiile cronice, astfel că rolul vaccinării anti-HPV, anti-hepatita B devine esențial.
Tratament. În anul 2013, majoritatea formelor de cancer răspund pozitiv la tratamentul adecvat, care determină creșterea supraviețuirii și creșterea calității vieții. Dezvoltarea terapiilor noi, eficiente, a fost posibilă prin înțelegerea profundă a biologiei cancerului, astfel încât acum putem vorbi despre terapii țintite, despre terapii personalizate sau despre imunoterapia cancerului. În același timp, intervențiile chirurgicale sunt acum mai puțin mutilante, iar radioterapia și chimioterapia sunt mult mai eficiente. Fiecare pacient cu cancer are dreptul la cel mai bun tratament posibil pentru boala sa. În ultima decadă, cancerul a încetat să fie o fatalitate, fiind privit acum ca o boală cronică.
Acces. Nu toți pacienții au acces la toate aceste metode moderne de diagnostic și tratament, iar diferențele sunt majore între statele dezvoltate și restul lumii. În Africa, de exemplu, sunt 30 de țări în care nu există nici măcar un aparat de radioterapie.
Declarații factori implicați:
Cezar Irimia, Președinte FABC:
„Este timpul să facem o trecere în revistă a ceea ce a însemnat anul 2013 pentru pacienții pe care FABC îi reprezintă. Un raport: Starea națiunii privind situația pacienților cu cancer din România. Vom analiza progresele din acest an și vom dezbate lucrurile care au mai ramas de făcut pentru ca oamenii bolnavi de cancer să aiba o șansă la o viață mai bună.”
Mioara Spiridon, Președinta Asociației Sofiroz din Bacău
„Un lucru bun care s-a întâmplat în ultima periodă a fost dialogul constructiv între decidenţii din sistemul de sănătate şi organizaţiile care reprezintă pacienţii, în special din oncologie, dialog care pe viitor speram să ducă la rezolvarea problemelor din oncologie, pentru ca pacienţii să nu fie nevoiţi să aştepte să-şi primească tratamentul prescris, deoarece orice aşteptare poate duce la complicarea bolii şi diminuarea şanselor de supravieţuire.”
Olga Cridland, Președinta Asociației PAVEL:
„Unele probleme au fost rezolvate, altele sunt în curs de rezolvare. Lista medicamentelor disponibile în spitale s-a îmbunătăţit faţă de anii trecuţi, dar în continuare unele medicamente importante nu sunt disponibile, chiar dacă ele există pe piaţă. În continuare, pacienţii nu pot face multe investigaţii medicale în spital şi sunt nevoiţi uneori să meargă la clinici particulare, pe banii lor. O altă problemă este faptul că, în secţiile de oncologie, personalul medical este insuficient.”
Sursa: State of Oncology 2013