vizual Si tu iubesti sa citestiSâmbătă, 9 iulie, Sun Plaza lansează proiectul ”Și tu iubești să citești” care se va desfășura pe tot parcursul lunii iulie, într-un spațiu de lectură accesibil, gratuit tuturor, aflat la parter, lângă intrarea principală. Oricine poate veni aici să citească din cărțile puse la dispoziție de Sun Plaza, poate aduce cărți și poate lua altele la schimb. La finalul lunii, toate cărțile rămase vor fi donate unor centre din sectorul 4 care oferă adăpost temporar familiilor fără case.

În prezent, cu ajutorul partenerilor din proiect, Adevărul, Gazeta Sporturilor, Cora și Librarium, spațiul de lectură beneficiază deja de 1500 de cărți, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

În weekend-uri, persoane publice, jurnaliști, bloggeri și vizitatori ai Sun Plaza vor veni să citească pentru copii și chiar pentru adulți sau să discute despre cărți cu cei prezenți.

Astfel, în zilele de sâmbătă din luna iulie, de la ora 11.00 vor fi alături de copii și părinți: Răzvan Popescu și Flick de la Radio ZU – pe 9 iulie, Dana Nălbaru – pe 16 iulie, Daniela Nane – pe 23 iulie, Marian Râlea – pe 30 iulie. Tot pe 30 iulie, dar de la 12.00, va citi copiilor Mihai Găinușă de la Radio SEVEN.

Bloggerii care au acceptat să se alăture proiectului – să citească sau să vorbească despre cărți – sunt: Gabriela Maalouf: http://familie-implinita.ro/blog, Ioana Marinescu: http://pisicapesarma.ro/, Raluca Loteanu: http://ralucaloteanu.ro/, Robert Diaconeasa: http://daddycool.ro/, Ana Maria Mitruș: http://meseriadeparinte.ro/, Lucia Radu-Simota: https://mamicaautentica.wordpress.com/, Luminița Malanca: https://tusibebe.wordpress.com/, Lavinia Peter: www.mamicidepici.ro, Dana Dobrescu: http://www.modernmother.ro/, Claudia Știrbei: http://www.wowmom.ro/,  Ana Maria Tătucu – www.anamariatatucu.com , Cristina Ologeanu: http://blogulmamei.ro/, Emilia Ilie: http://emilia-ilie.ro/, Florina Badea: www.florinabadea.ro – blog de viață sănătoasă.

Programul complet de lectură poate fi accesat aici.

Oricine vrea sa petreacă o oră în compania copiilor sau adulților iubitori de cărți, citind sau povestind, se poate înscrie pentru lecturi publice cu un e-mail la marketing@sun-plaza.ro.

Campania de responsabilitate socială ”Și tu iubești să citești” încurajează lectura în familie. Și pentru că dar din dar se face poveste, te invităm să donezi o carte bibliotecii gratuite din Sun Plaza, iar noi îți vom dărui o alta în loc. La finalul campaniei, cărțile vor fi donate unor micuți mai puțin norocoși.

Partenerii media ai proiectului ”Și tu iubești să citești” sunt www.copilul.ro, www.rol.ro, www.bookblog.ro .

Mai multe detalii pe www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center și pe www.sun-plaza.ro.

***

Despre Sun Plaza

Sun Plaza Shopping Center, aflat în sudul capitalei, este un proiect dezvoltat și deținut de S IMMO AG, listată la Bursa din Viena, fiind cea mai veche companie de investiții imobiliare din Austria. În prezent, proiectul este administrat de CBRE România. Deschis în februarie 2010, centrul comercial Sun Plaza oferă peste 140 de magazine internaționale și locale precum: Cora, Leroy Merlin, H&M, Zara, opțiuni de divertisment asigurate de complexul cinematografic Cinema City ce deține 15 ecrane, o zonă dedicată pentru bowling, o terasă de vară aflată la înălțime și numeroase restaurante cu bucătărie variată. Sun Plaza deține o suprafață închiriabilă de 81.000 mp și peste 210.000 de mp suprafață construită. Centrul are o capacitate de 2.000 de locuri de parcare gratuite și dispune de o legatură excelentă la sistemul de transport public cu acces direct la rețeaua de metrouri, autobuze și tramvaie. Legatura cu stația de metrou Piața Sudului se face printr-un pasaj subteran cu o ofertă comercială diversificată.

Despre CBRE Group

CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG), companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare firmă de servicii comerciale imobiliare din lume (conform veniturilor din anul 2012). Compania are aproximativ 37.000 de angajați (excluzând afiliații) și deservește proprietarii de active imobiliare, investitorii și chiriașii prin intermediul celor peste 300 de birouri din întreaga lume (excluzând afiliații). CBRE oferă consultanță strategică și executorie pentru vânzarea sau închirierea proprietăților, servicii corporatiste, managementul proiectelor, proprietăților și altor facilități, consultanță în materie de credite ipotecare, estimare și evaluare, planuri de dezvoltare, managementul investiției, precum și cercetare și consultanță. Pentru mai multe informații, vizitați www.cbre.ro.