Roche România a publicat astăzi primul raport de implicare în comunitate al companiei, în cadrul căruia sunt prezentate proiectele realizate de Roche România în colaborare cu diverși parteneri. În anul 2016, peste 30.000 de romani au beneficiat direct de aceste proiecte, de la oferirea de investigații medicale gratuite, la colaborări pentru dezvoltarea educației profesionale și proiecte caritabile. Pe de altă parte, mesaje importante privind prevenția și educația în sănătate au ajuns la milioane de români, prin intermediul campaniilor de informare sprijinite de companie. Sumele alocate de către Roche România pentru aceste proiecte în 2016, au depășit 9 milioane de lei. Raportul este disponibil pe site-ul Roche România, www.roche.ro.
„Misiunea noastră principală este aceea de a îmbunătăți viața pacienților, dincolo de medicamentele pe care le producem. De aceea, prin aceste proiecte, am dorit să ne aducem contribuția la societate, acolo unde credem că putem sa facem cel mai mult bine. Credem că o societate modernă, europeană trebuie să fie o societate sănătoasă””, spune Martine Draullette, Director General, Roche România.
În anul 2016, circa 65% din suma alocată proiectelor de implicare în comunitate a fost destinată efectuării a peste 22.000 de teste de diagnostic gratuite, pentru pacienții cu boli grave, în condițiile în care acestea nu sunt momentan decontate în sistemul public.
Medicina modernă evoluează într-un ritm extrem de rapid, cu noi descoperiri în fiecare zi. De aceea, educația profesională a medicilor este un angajament pe termen lung, în sprijinul pacienților și al sectorului medical din România. În cursul anului trecut, aceste colaborări și parteneriate au reprezentat 21% din valoarea proiectelor noastre de implicare în comunitate.
În plus, Roche România a susținut în anul 2016 peste 30 de campanii de prevenție și educație pentru sănătate derulate de asociații de pacienți și organizații non-guvernamentale. Domeniile în care aceste organizații au derulat campanii, cu sprijinul Roche, acoperă arii diverse: oncologie, boli autoimune, boli infecțioase, transplant sau afecțiuni ale sistemului nervos central.
***
Despre Roche
Roche este unul din pionerii globali ai industriei farmaceutice și de diagnostic, ce inoveaza continuu cu scopul de a îmbunătăți viața oamenilor. Sinergia dintre diviziile de Farmaceutice şi Diagnostic au transformat Roche în lider global al medicinii personalizate, o strategie care își propune să ofere tratamentul potrivit pentru pacientul potrivit, în cele mai bune condiții posibile.
Roche este cea mai mare companie de biotehnologie la nivel mondial, ce oferă medicamente diferenţiate clinic în domeniul oncologiei, imunologiei, bolilor infecţioase, oftalmologiei şi afecţiunilor sistemului nervos central. Roche este, de asemenea, lider mondial în diagnosticul in vitro şi în diagnosticul histologic al cancerului, precum şi pionier în managementul diabetului. Fondată în 1896, compania Roche este în permanență în căutarea celor mai bune soluții pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea maladiilor, aducandu-si astfel o contributie sustenabila in societate. 29 de medicamente dezvoltate de Roche – printre care antibiotice, medicamente împotriva malariei şi chimioterapice – sunt pe Lista Medicamentelor Esenţiale elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. De asemenea, compania Roche a fost recunoscută opt ani consecutiv ca liderul sectorului farmaceutic al Dow Jones Sustenability Index.
Având sediul central în Basel, Elveţia, Roche este prezentă în peste 100 țări, iar în 2016 compania avea peste 94.000 angajați la nivel global. În 2016, Roche a investit 9,9 miliarde de franci elvețieni în cercetare și dezvoltare, compania raportând vânzări de 50,6 miliarde de franci elvețieni. Compania Genentech, din Statele Unite, este deţinută în totalitate de grupul Roche. De asemenea, Roche este acţionarul majoritar al companiei Chugai Pharmaceutical, din Japonia.
Despre Roche Romania
Prezent pe piata romaneasca inca din perioada interbelica, Roche isi redeschide reprezentanta locala in anul 1992. În anul 2005, grupul Roche ia decizia să înființeze societatea comercială S.C. Roche Romania SRL, urmând ca activitatea reprezentanței din București să fie preluată de compania locală nou înființată.
Roche oferă produse și servicii care acoperă întreg spectrul îngrijirilor de sănătate, pornind de la prevenție, tratament și până la monitorizarea post-tratament, în arii terapeutice majore unde există nevoi medicale neacoperite încă. Prin intermediul Roche România, ambele divizii ale Grupului Roche – divizia de farmaceutice și divizia de diagnostice – sunt prezente pe piața din țara noastră, oferind produse și servicii de înaltă specializare. Pentru orice informații suplimentare, vă rugăm să accesați www.roche.ro.
Departamentul de Comunicare al Roche România: andrei.vlad@roche.com, 0728292664.