Imunoterapia oncologică în atenția pacienților, medicilor și autorităților din domeniul sănătății
Reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, medicilor, industriei farmaceutice și autorităților din domeniul sănătățiii s-au reunit astazi în cadrul unei mese rotunde, organizată la Palatul Parlamentului, sub egida Comisiei pentru Sănătate Publică a Senatului României, pentru a discuta despre imunoterapiile oncologice. Cu aceasta ocazie, a fost au propusa o declarație de principii privind accesul sustenabil al pacienților români la imunoterapiile oncologice.
Imunoterapia oncologică reprezintă cea mai nouă și promițătoare inovație în lupta împotriva cancerului, la nivel mondial. Spre deosebire de terapiile tradiționale, care țintesc direct tumora, imunoterapia funcționează prin întărirea sistemului imunitar pentru a-l ajuta să combată eficient cancerul. Întrucât imunoterapiile oncologice țintesc sistemul imunitar, acestea au potențialul de a acționa asupra oricărui cancer care depinde de mecanismele sistemului imunitar.
Imunoterapii oncologice au fost deja aprobate și sunt disponibile în Uniunea Europeană pentru tratarea pacienților cu melanom local avansat sau metastatic, cancerul pulmonar altul decât cel cu celule mici, cancerul de vezică urinară. În prezent, mai mult de 2.000 de imunoterapii oncologice sunt studiate, în peste 3.000 de studii clinice, pentru aproximativ 300 tipuri de cancer.
„Pentru pacienți fiecare nouă inovație este o șansa în plus la viață iar imunoterapia oncologică este cea mai importantă descoperire din ultimii 20 de ani în tratarea cancerului. De aceea este deosebit de importantă colaborarea cu autoritățile publice din domeniul sănătății și doresc să salut pe această cale pașii importanți făcuți în ultima vreme pentru facilitarea accesului pacienților români la inovația în medicină.”, spune Cezar Irimia, Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.
„Cercetarea în domeniul imuno-oncologiei a luat un avant extraordinar, avem în fiecare zi noi terapii și studii promițătoare. Cel mai important aspect de menționat însă este că aceste terapii pot crește dramatic supraviețuirea pacienților cu anumite forme de cancer, de la câteva luni la câțiva ani, cu efecte secundare minime ceea ce este un beneficiu incalculabil pentru pacienți.”, spune Dr. Polixenia Iorga, medic primar oncolog.
Declarație de principii
- In tratamentul cancerului, imunoterapiile funcționează diferit fata de tratamentele citostatice standard.
- Întrucât imunoterapiile oncologice țintesc sistemul imunitar al pacientului, acestea au potențialul de a acționa asupra oricărui tip de cancer.
- În prezent, mai mult de 2.000 de imunoterapii oncologice sunt studiate, în peste 3.000 de studii clinice, pentru aproximativ 300 tipuri de cancer.
- Pacienții români au nevoie de un acces sustenabil la imunoterapiile oncologice, prin actualizarea constantă a listei medicamentelor gratuite și compensate, încheierea cu celeritate a contractelor cost-volum și publicarea rapidă a protocoalelor terapeutice aferente acestor imunoterapii.
Important de reținut despre imunoterapiile oncologice
- Imunoterapiile oncologice utilizează sistemul imunitar al organismului pentru a lupta împotriva cancerului
- Acestea au potențialul de a oferi supraviețuire pe termen lung multor pacienți cu forme de cancer în fază avansată ale căror opțiuni au fost anterior foarte limitate
- Aceste terapii învață sistemul imunitar să se adapteze la evoluția în timp a cancerului, conferindu-i memorie imună
- Efectele adverse sunt diferite față de terapiile standard
În viitorul apropiat, specialiștii se așteaptă ca imunoterapia oncologica să ocupe un rol principal și de sine stătător în planul de tratament al mai multor forme de cancer, în timp ce chimioterapia, radioterapia și terapiile țintite vor rămâne în plan secundar.
***
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înfiinţată în anul 2005 din necesitatea ca toţi cei care luptă împotriva cancerului să devină o forţă cu o voce puternică. FABC este interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, institutiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC numără peste 65.000 de membri în întreaga ţară, pacienţi, supravieţuitori şi voluntari. FABC este o federatie, formata din 24 asociatii, care activeaza pe plan local, la nivelul județelor