Artistul stradal Saddo, recunoscut la nivel internațional pentru lucrările sale, a realizat o pictură murală în care ilustrează simptomele cu care se confruntă persoanele cu scleroză multiplă. Muralul realizat de artist are 120 metri pătrați și se află în curtea Palatului Universul, situate pe str. Ion Brezoianu din București.

Saddo, pe numele său real Raul Oprea, a acceptat provocarea de a se alătura proiectului-premieră în România, Când ușor devine greu. Scleroza Multiplă: “Mi se pare tare că primul mural pe care-l pictez anul acesta este aici în București. Campania o să fie legată de experiențe, încearcă să simuleze simptomele sclerozei multiple, ca să înțeleagă oamenii mai bine despre ce e vorba și au vrut să fac un mural despre asta, dar să nu fie neapărat ceva foarte dramatic. Am încercat să sugerez anumite simptome, gen vedere dublată sau amețeală, obiecte care par mai grele decât sunt. Când ușor devine greu. Scleroza Multiplă este o campanie de awareness pentru scleroza multiplă care se va întâmpla săptămâna aceasta de vineri până duminică la Beans & Dots”, spune Saddo.

Proiectul se desfășoară în perioada 31 mai-2 iunie, la Beans&Dots (Str. Ion Brezoianu, nr. 27) și reunește elemente de decor și aplicații digitale special create pentru a transpune simptomele sclerozei multiple:

  • podele care par că se mișcă (pacienții cu SM au des simptome de amețeală)
  • meniu cu efect de blur (pacienții cu SM au tulburări vizuale)
  • cești și scaune dificil de manevrat (pacienții cu SM au slăbiciune musculară, își controlează greu mâinile și picioarele, au tulburări motorii)
  • ochelari VR și o mănușă tactilă (VR Haptic Glove)

Campania Când ușor devine greu. Scleroza Multiplă este desfășurată de Societatea Română de Neurologie, împreună cu Roche România și asociațiile de pacienți din domeniul afecțiunilor neurologice.