Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (FRDNMB), Asociația Română de Educație în Diabet (ARED), Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) și comunitatea online de educație pentru sănătate Pacientul 2.0. marchează  azi, 29 septembrie, Ziua Mondială a Inimii printr-un apel adresat pacienților cu diabet zaharat tip 2 de a-și consulta medicul diabetolog cu privire la complicațiile cardiovasculare asociate acestei boli, precum și soluțiile de tratament existente de prevenire a acestora având în vedere chiar preferința documentată a pacienților în ce privește administrarea orală a tratamentului antidiabetic[1].

Progresele realizate în ultimii ani în ceea ce privește înțelegerea mecanismelor diabetului zaharat tip 2 aduc în prim plan nevoia de a regândi managementul acestei boli, dincolo de controlul glicemiei și reducerii hemoglobinei glicate (HbA1c) spre un control multifactorial. Tratamentul optim pentru pacientul cu diabet zaharat tip 2 trebuie să țină cont de reducerea riscului cardiovascular și renal. Noile medicamente antidiabetice demonstrează atât beneficii asupra riscului cardiovascular cât și asupra funcției renale. În contextul Zilei Mondiale a Inimii fac un apel către toți pacienții cu diabet zaharat tip 2 din România să lupte pentru sănătatea inimii lor și să vorbească cu medicul diabetolog despre soluțiile de prevenire a complicațiilor cardiovasculare în boala cronică cu care trăiesc”, susține Prof. Dr. Gabriela Roman, Președintele FRDNBM.

Pentru majoritatea pacienților cu diabet zaharat tip 2 riscul cardiovascular este înalt și foarte înalt, acesta crescând cu timpul, mortalitatea din cauze cardiovasculare fiind deosebit de ridicată: 50% dintre persoanele care trăiesc cu diabet zaharat tip 2 mor din cauze cardiovasculare (accident vascular cerebral, boală coronariană, infarct miocardic, moarte subită și angină pectorală, insuficiență cardiacă)[2].

Pandemia de COVID-19 a pus o presiune uriașă asupra pacienților care trăiesc cu diabet zaharat tip 2 și a medicilor care îi îngrijesc. Se evidențiază tot mai mult riscurile cu care această categorie de pacienți se confruntă iar riscul cardiovascular este unul dintre cele mai relevante. Cunoașterea complicațiilor cardiovasculare de către pacient și discutarea soluțiilor de control ale acestora trebuie să fie o prioritate în managementul optim al acestei patologii, implicând deopotrivă medicul și pacientul. În aceste vremuri dificile pentru noi toți rolul pacientului în controlul diabetului și a complicațiilor asociate este tot mai important, acesta făcând parte din echipa terapeutică, alături de medicii care îl tratează.a declarant Prof.Dr. Cornelia Bala, Președinte ARED.

Informarea și educarea despre managementul corect al diabetului zaharat tip 2 și a complicațiilor asociate, din surse credibile este prioritară pentru această categorie de pacienți cronici, cu precădere în contextul actual generat de COVID-19. Platforma de educație pentru sănătate Pacientul 2.0. a sondat perspectiva pacienților cu diabet zaharat tip 2 în această privință, reliefând temele de interes.

În aprilie 2020, în timpul stării de urgență, am realizat un ghid dedicat pacienților cu diabet zaharat tip 2 cu recomandări utile în timpul pandemiei cu noul coronavirus. Am făcut acest lucru alături de partenerii noștrii din societățile profesionale active în diabet și asociații de pacienți. Mergem mai departe cu demersul nostru  de educare și informare iar ca prim pas am făcut un sondaj de opinie despre viața cu diabet zaharat tip 2 la care au răspuns un număr semnificativ de respondenți: 686, din care 615 sunt pacienți cu diabet zaharat tip 2.Rezultatele sondajului sunt revelatoare: peste 80% dintre respondenți consideră complicațiile diabetului zaharat tip 2 ca subiect de interes major, alături de stilul de viață. O altă concluzie importantă din perspectiva pacienților o reprezintă atitudinea față de tratamentul antidiabetic, aici existând o preferință clară – 86,4%- pentru administrarea sub formă orală a tratamentului. Concluzia trasă de noi este că pacientul cu diabet zaharat tip 2 are o nevoie tot mai mare de informare pe teme specifice, cunoașterea complicațiilor asociate bolii are un rol central în preocupările acestora, iar modul de administrare al tratamentului face toata diferența.” afirmă Lucian Ioniță, fondator Pacientul 2.0.

Pacientul cu diabet zaharat tip 2 depinde de scheme de tratament stricte și un stil de viață disciplinat, care trebuie să țină cont de orice modificare în evoluția bolii.  În acest moment este prioritar ca pacienții cu diabet zaharat tip 2 să meargă la medic pentru o evaluare completă a bolii lor, inclusiv a complicațiilor asociate, cum sunt cele cardiovasculare. De Ziua Mondială a Inimii mă alătur apelului profesioniștilor și mă adresez tuturor pacienților care trăiesc cu diabet zaharat tip 2 să meargă la medic și să lupte pentru controlul diabetului și complicațiilor asociate, dintre care cele cardiovasculare sunt deosebit de importante,” a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.


[1] Conform infografic

[2] Raportul “State of Innovation”, secțiunea II, cap. Diabetul Zaharat. 2020. Centrul pentru Inovație în Medicină.