Cancerul pulmonar este una dintre cele mai frecvente și mortale forme de cancer, dar povestea pacientului cu cancerul pulmonar poate fi plină de speranță cu o diagnosticare mai rapidă și un acces la tratament din primele stadii. Cu toate acestea, în acest moment, 75% dintre pacienți sunt diagnosticați în stadii avansate, când opțiunile de tratament sunt limitate.
În luna noiembrie, dedicată conștientizării luptei împotriva cancerului pulmonar, rolul campaniei de informare „Inspiră Speranță“, lansată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Societatea Română de Pneumologie este să le ofere sprijin și încurajare celor care se confruntă cu această boală și să tragă un semnal de alarmă cu privire la importanța vitală a controalelor medicale de rutină, care permit diagnosticarea în stadii incipiente a acestei boli agresive. Nu doar fumătorii trebuie să meargă la medic, ci și nefumătorii, pentru că studii recente arată că până la 25% dintre pacienții cu cancer pulmonar nu au fumat niciodată. Acționând preventiv, pacienții câștigă timp de petrecut împreună cu cei dragi și șansa ca povestea lor cu cancerul pulmonar să fie una plină de speranță.
Prea multe vieți se pierd
Cu toate că s-au făcut progrese mari în privința diagnosticului și tratamentului, cancerul pulmonar curmă în continuare mai multe vieți decât orice altă formă de cancer. La fiecare 18 secunde, un om moare, undeva în lume, din cauza cancerului pulmonar. Se estimează că numai în cursul anului 2018, 1.8 milioane de vieți s-au pierdut din cauza acestei afecțiuni. Este nevoie de programe de screening și de diagnostic rapid, simplu și precis, acordându-se o mai mare importanță și detecției precoce a recăderilor.
„În cancerul pulmonar, șansele de vindecare sunt cu atât mai mari cu cât este descoperit mai devreme, într-un stadiu minim de dezvoltare. Dar și în formele inoperabile de cancer pulmonar, cu metastaze, s-au făcut progrese terapeutice importante, care prelungesc viața pacientului oncologic. Deci există speranță, iar pacienții trebuie să știe că supraviețuirea în cancerul pulmonar este în creștere. Însă rămân cruciale atât depistarea precoce, prin screening, cât și accesul cât mai rapid la terapii personalizate“, spune Cezar Irimia, președintele FABC.
„În România, cancerul pulmonar este diagnosticat în până la 80% dintre cazuri tardiv, în forme inoperabile, care scurtează supraviețuirea. Vorbim de un cancer greu de depistat precoce, din cauza simptomelor banale, care pot fi trecute cu vederea de multe ori, în stadiile incipiente. Oamenii trebuie să înțeleagă cât este de important să vină la consultații preventiv, anual, nu doar atunci când se simt rău. Iar în caz de tuse, răgușală, gâfâială, firișoare de sânge în salivă, pierderea poftei de mâncare, scădere ponderală, trebuie să se prezintă de urgență la control, fără nicio amânare, pentru că acestea pot fi semne de tumoră pulmonară“, explică prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, medic primar pneumologie, de la Institutul Marius Nasta.
Imunoterapia și terapiile ţintite ajută organismul să atace cancerul
În funcție de stadiul și tipul cancerului pulmonar, de dimensiunea și localizarea tumorii și de starea generală a sănătății pacientului există diverse posibilităţi terapeutice: sunt intervenția chirurgicală, radioterapia, chimioterapia, terapia țintită și imunoterapia. Terapiile imuno-oncologice țintesc sistemul imunitar, nu tumora în sine. Practic, sistemul imunitar este stimulat, învață să detecteze celulele canceroase și le atacă selectiv, distrugându-le. Terapiile ţintite blochează dezvoltarea și răspândirea cancerului, interacționând cu moleculele implicate în progresul celulelor canceroase. Astfel de medicamente acționează asupra markerilor celulari. Terapiile ţintite identifică moleculele care dirijează creșterea și multiplicarea celulelor canceroase și astfel blochează semnalele lor și le împiedică dezvoltarea și răspândirea, afectând la un nivel minim celulele sănătoase. Atât terapiile imuno-oncologice, cât și cele ţintite au un mare potențial de a crește supraviețuirea pe termen lung și de a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.
Cancerul pulmonar pe timp de pandemie
În România, conform datelor Globocan[i], în 2018 au fost diagnosticate 11.340 de cazuri noi de cancer pulmonar, peste 8.000 de cazuri fiind înregistrate în rândul bărbaților. De asemenea, au fost înregistrate 10.000 de decese. Totodată, mortalitatea în rândul femeilor cu cancer pulmonar este în creștere – conform Globocan, acum este cea de-a doua cauză de mortalitate prin cancer la femei, după cancerul de sân. În contextul pandemic actual, diagnosticarea este îngreunată și tratamentul este început cu întârziere. Mortalitatea este ridicată din cauza diagnosticării în faze avansate, dar și a timpului îndelungat până la inițierea tratamentului.
Despre FABC
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înfiinţată în anul 2005 din necesitatea ca toţi cei care luptă împotriva cancerului să devină o forţă cu o voce puternică. FABC este interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, instituțiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC prezintă interesele a peste 75.000 de membri în întreaga ţară, pacienţi, supravieţuitori şi voluntari. FABC este o federaţie formată din 23 de asociaţii (https://fabc.ro/asociatii-membre/) care activează pe plan local la nivelul judeţelor. Misiunea FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: www.fabc.ro.
Despre SRP
Societatea Română de Pneumologie (SRP) este o organizație profesională și științifică nonprofit, cu personalitate juridică, formată în vederea organizării și promovării relațiilor profesionale și sociale ale membrilor săi în contextul luptei impotriva tuberculozei, cancerului pulmonar, BPOC, astm și a altor afecțiuni respiratorii. S.R.P. (fostă „Societatea Română de Pneumoftiziologie”) este continuatoarea primelor organizații neguvernamentale din România care și-au dedicat activitatea luptei antituberculoase: „Societatea pentru profilaxia tuberculozei” (1901), „Societatea pentru studiul tuberculozei” (1929) și „Societatea de Ftiziologie” (1963).
[i] Cancer.Net. Lung Cancer – Non-Small Cell – Statistics. www.cancer.net/cancer-types/lung-cancer-non-small-cell/statistics.