Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), cu sprijinul Roche România, lansează un proiect de educație medicală pentru persoanele diagnosticate cu cancer pulmonar.
Materialul este prezentat într-o formă animată, prietenoasă și cu informații pe înțelesul pacienților: care sunt principalele simptome care ar trebui să îngrijoreze, când ar trebui să meargă pacientul la medic, ce investigații sunt recomandate, care este tratamentul și ce surse de informare suplimentare pot ajuta.
Animația poate fi vizionată aici.
În România, cancerul bronhopulmonar este prima cauză de mortalitate în rândul pacienților cu cancer. În țara noastră, acest tip de cancer este cel mai întâlnit în rândul bărbaților și al patrulea cel mai frecvent la femei[i], potrivit GLOBOCAN (Global Cancer Observatory).
Despre FABC
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înființată în anul 2005 din necesitatea că toți cei care lupta împotriva cancerului să devină o forță cu o voce puternică. FABC este interfață între organizațiile membre și instituțiile statului, instituțiile europene implicate în sănătate, precum și organizațiile europene și internaționale similare. FABC numără peste 75.000 de membri în întreagă țară, pacienți, supraviețuitori și voluntari. FABC este o federație formată din 26 asociații care activează pe plan local, la nivelul județelor. Misiunea FABC este de a face lobby și advocacy activ pentru promovarea, respectarea și garantarea drepturilor pacienților cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii, va rugăm să accesați: www.fabc.ro.
Despre Roche România
Prezent pe piața românească încă din perioada interbelica, Roche își redeschide reprezentanța locală în anul 1992. În anul 2005, grupul Roche ia decizia să înființeze societatea comercială S.C. Roche Romania SRL, urmând ca activitatea reprezentanței din București să fie preluată de compania locală nou înființată.
Roche oferă produse și servicii care acoperă întreg spectrul îngrijirilor de sănătate, pornind de la prevenție, tratament și până la monitorizarea post-tratament, în arii terapeutice majore unde există nevoi medicale neacoperite încă. Prin intermediul Roche România, ambele divizii ale Grupului Roche – divizia de farmaceutice și divizia de diagnostice – sunt prezente pe piața din țara noastră, oferind produse și servicii de înaltă specializare. Pentru orice informații suplimentare, vă rugăm să accesați www.roche.ro.
[i] Global Cancer Observatory (Globocan), https://gco.iarc.fr/today/data/factsheets/populations/642-romania-fact-sheets.pdf