Vino să alergi pe 26 septembrie la Sun Challenge, competiția organizată de Sun Plaza în Parcul Natural Văcărești! O să te bucuri de o alergare într-un loc cu totul special și, în același timp, o să contribui la programul „Prima casă pentru vidre”.
Aflată la cea de-a treia ediție, Sun Challenge este singura cursă de alergare prin Parcul Natural Văcărești. Te poți înscrie la una dintre cele trei distanțe de concurs – 5 km, 10 km, 21 km. Indiferent ce traseu alegi, vei avea ocazia să alergi prin interiorul parcului, pe poteci de trail, printre lacuri, stuf, sălcii și arbori bătrâni, în locul unde locuiesc vidre, țestoase și peste 170 de specii de păsări.
Toți banii obținuți din înscrieri vor fi direcționați de Sun Plaza către Asociația Parcul Natural Văcărești pentru programe de conservare a vidrelor (Lutra Lutra). Vom construi o vizuină pentru vidrele din parc și vom monta camere video pentru monitorizarea lor. În plus, rangerii din parc vor igieniza zona (vidrele iubesc apele curate), vor construi o plută din peturile găsite în parc (pentru a atrage atenția asupra poluării cu plastic a apelor) și vor monta panouri pentru desemnarea zonelor de habitat și protecție („Șșș, te apropii de casa vidrelor!”).
De asemenea, vom face acțiuni de informare pentru publicul larg și pentru copii, în cadrul cărora vom vorbi despre importanța vidrei pentru zonele umede și vom povesti despre vidrele care trăiesc în parc.
În România, vidra este specie prioritară, care necesită un regim special de protecție.
Vidra este un mamifer nocturn cu o blană foarte deasă, corp alungit și coadă lungă și rotundă. Poate ajunge până la 15 kg greutate, iar ca lungime măsoară până spre un metru fără să-i calculăm coada, care are aproximativ 30 de cm. Se hrănește cu pește, dar în lipsa acestuia se mulțumește și cu raci, broaște, păsări, rozătoare, șerpi, șopârle, melci, scoici, crabi, insecte sau chiar plante.
Nu rata perioada de Early Bird! Până pe 31 august, contribuțiile de participare sunt reduse – 80 de lei pentru probele de 5 km sau 10 km și 90 de lei pentru proba de 21 km. Din 1 septembrie, contribuțiile cresc – 100 de lei pentru probele de 5 km sau 10 km și 120 de lei pentru proba de 21 km.
Pentru înscrieri, intră pe site-ul competiției https://www.sun-plaza.ro/sun-challenge-2021/.
Pentru mai multe detalii la zi, intră pe evenimentul creat pe Facebook: https://www.facebook.com/events/257828976027733/
Ambasadorii evenimentului sunt: Simona Radiș și Radu Restivan.
Parteneri: Gerovital, Decimas, Gatorade, Worwag Pharma, Forcapil, ACM, Taksim, Lady Factory Gym, Cupio, Numis Med.
Parteneri media: Digi FM, National Geographic România, 321Sport, alerg.ro.
Despre Sun Plaza
Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, fiind adăugată o aripă nouă, dar și multe modificări la nivel de design. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară.
Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.