Părintele Francisc Doboș și părintele Constantin Necula vorbesc în această toamnă la Sun Plaza despre cum recunoaștem și cum trăim fericirea, dar și despre cum să gestionăm responsabilitățile fașă de cei din jur și cele față de sine.
Seminariile Sun Talks, organizate de centrul comercial Sun Plaza, au ajuns la a XVII-a ediție, participarea fiind gratuită. Reunite sub tema “Conversațiile Profunde Răsar în Sud”, seminariile Sun Talks din această toamnă își propun să abordeze subiecte importante, sensibile, într-o perioadă în care este esential să trăim bucurie, să ne păstrăm încrederea și optimismul, să rămânem conectați la nevoile celor dragi, dar și la propriile dorințe.
Pe 15 octombrie, de la ora 11:00, părintele Francisc Doboș va vorbi în cadrul workshop-ului „Fericirea? Știm să o recunoaștem, dar și să o trăim?” despre faptul că adevărata fericire vine din relațiile pe care le construim. Părintele Francisc Doboș spune că “Este esențial ca înainte să dăm de greu, să hrănim și să facem să crească relații sănătoase. Suntem relație. Nimeni nu își este suficient. Fericirea se descoperă prin vulnerabilitate și prin a ne arăta așa cum suntem. Avem nevoie de curaj să fim fericiți, dar curajul nu înseamnă să fii doar temerar sau să riști, ci înseamnă înțelepciune și prudență. Fericirea este la “îndesufletul” nostru, “îndeinima” noastră, la îndemâna noastră, să avem curajul lucrurilor simple.”
Părintele Francis Doboș este parohul Bisericii Sacré Coeur din București, responsabil al oficiului de Evanghelizare și Promovare Umană și coautor al cărții ”Împăcarea cu tine însuți”, alături de părintele Constantin Necula.
Pe 22 octombrie, de la ora 11:00, părintele Constatin Necula va vorbi despre „Datoria față de cei din jur și față de noi înșine”, despre generozitate, echilibru și armonie, despre cum să dăruiești și să îți dăruiești.
”Primul exercițiu pe care trebuie să-l facem atât cu noi, cât și cu cei din jur este răbdarea. Apoi generozitatea. Să oferi mâna de ajutor celui pe care nu-l mai ajută nimeni. Și nu în ultimul rând, să fim atenți la modul în care folosim cuvintele. Cuvintele pot muta munți”, spune părintele Necula.”
Părintele Constantin Necula este doctor în teologie, conferențiar universitar și redactor a peste 50 de volume.
Ambele seminarii au loc la Sun Plaza, în zona centrală de la etajul 1.
Participarea este gratuită, dar este necesară înscrierea prin completarea formularului online de la adresa https://www.sun-plaza.ro/sun-talks/. De asemenea, în ziua în care are loc evenimentul, persoanele înscrise sunt rugate să vină cu un sfert de oră înainte de începerea lui, pentru a se putea înregistra.
Ambele seminarii vor fi transmise live, pe pagina de Facebook a Sun Plaza și Pacientul 2.0.
Sun Talks sunt seminarii create, organizate și găzduite de Sun Plaza. Temele de discuție sunt alese de clienții Sun Plaza și au fost, de-a lungul vremii, de la nutriție la astrologie, de la beauty la fashion și chiar organizare de nunți.
Printre speakeri s-au numărat până acum Oana Pellea, Ada Galeș, Ioana Macoveiciuc, Melania Medeleanu, Mirela Vescan, Mihaela Bilic, Ligia Pop, Lena Criveanu, Ovidiu Buta, Ana Morodan, Adela Pârvu, Răzvan Pascu, Simona Tivadar, Andrei Roșu, Dan Cristea, Otilia Mantelers, Tedy Nicula și Adelina Toncean.
Parteneri media sunt revista PSYGHOLOGIES și Pacientul 2.0.
***
Despre Sun Plaza
Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, fiind adăugată o aripă nouă, dar și multe modificări la nivel de design. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară.
Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.