Expoziția „Curajul de a celebra viața” reunește portretele a 16 femei care au parcurs programul „Feminitate după cancer” al Asociației Imunis și este găzduită de Institutul Cervantes până pe 4 noiembrie.
Expoziția și programul din care face parte sunt o pledoarie pentru încurajarea tuturor femeilor care au primit un diagnostic oncologic să includă în procesul lor de vindecare și recalibrarea feminității.
Programul „Feminitate după cancer” a ajuns anul acesta la a patra ediție. La program au participat 55 femei care în urma tratamentului – operații, chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie, alte tratamente adjuvante – și-au pierdut încrederea în sine, în propriul corp, în partenerul de viață, și-au pierdut libidoul ori un atribut al feminității: sânii, părul, calitatea pielii, unghiile, dantura, suplețea corpului etc.
Dintre cele 55 de femei, 16 au ales să își dezvăluie portretul în expoziția „Curajul de a celebra viața”.
„Mi-am dorit mult această expoziție. Am vrut să arătăm societății chipul femeii care a lucrat la recalibrarea feminității ei post diagnostic. Femeile din România sunt o forță, iar la Imunis lucrăm cu această forță pentru a le ajuta pe femei să-și înțeleagă pilonii feminității, să-i hrănească și să se așeze în puterea lor în ciuda faptului că, da, au pierdut temporar sau definitiv un atribut al feminității. Cele 16 portrete reprezintă un testimonial comun, o moștenire pe care o creăm pentru viitoarele generații de femei care vor fi diagnosticate din păcate cu cancer. Vrem să ne găsească, să știe că am trecut și noi prin ce trec ele și că se poate să se schimbe. Vrem să știe cum poate arăta viața lor, în ciuda tuturor greutăților. Nu suntem un exemplu, nu suntem 2 exemple, suntem 16 exemple! Iar la Imunis continuăm să formăm, în cadrul programului Feminitate după cancer, tot mai multe femei care-și recalibrează feminitatea. Creștem, cu fiecare femeie, moștenirea Imunis. Le sunt recunoscătoare femeilor cu care construiesc Imunis, partenerilor asociației și tuturor celor care sprijină demersurile inovatoare ale Imunis”, a explicat Cosmina Grigore, președinta Imunis, diagnosticată cu cancer de sân în 2013.
„Programul de feminitate a fost ceva absolut formidabil pentru mine. Am înțeles, cu ajutorul Cosminei și al fetelor din program că nu suntem singure, că suntem minunate, creative, magice. Am ales să fac parte din expoziție ca să-mi depășesc limitele, să fiu puterea exemplului că se poate, că există o viață absolut fantastică după cancer.” a declarat Elena Teodora Nicolae, una dintre femeile care au portretul în expoziție, speaker la vernisaj.
„Programul „Feminitate după cancer” a însemnat o regăsire și în același timp o redescoperire de sine. M-a ajutat să devin mai blândă cu mine și să mă accept așa cum sunt. Dintr-o dată, culmea, am mai mult timp pentru mine, experimentez mai multe lucruri. Mi-am fixat un obiectiv și anume acela de a crea cât mai multe amintiri plăcute în timpul pe care îl mai am la dispoziție. Prețuiesc fiecare moment de viață alături de cei dragi și mă bucur de fiecare zi! Așa că da, există viață după cancer. Poți fii fericit după și merită să lupți. Este tot ce aș vrea să transmit celorlalte femei, mame, bunici care trec printr-o experiență similară.” a declarat Elena Dumitrache, una dintre femeile care au portretul în expoziție, speaker la vernisaj.
Ioana Dodan – arhitect și fotograf de brand personal – este cea care a fotografiat femeile din Imunis. Ea spune că „a fost o încântare să am atât de multă energie pozitivă în studio. Fiecare femeie a venit în fața aparatului meu cu multă dragoste pentru ea, cu bucurie și cu blândețe. A fost un moment de celebrare atât pentru mine, cât și pentru ele. Cu unele dintre ele am plâns, cu TOATE am râs, ne-am conectat cu siguranță și simt că am făcut împreună mai mult decât o poză. Am creat împreună un manifest pentru o feminitate plină de viață, pentru bucuria de a fi femeie și puterea asta infinită a noastră de a crea frumusețe.”
Expoziția „Curajul de a celebra viață” este găzduită de Institutul Cervantes. Anul acesta, Imunis și Institutul Cervantes au semnat un parteneriat pe 4 ani menit să sprijine demersurile pe care asociația le dezvoltă pentru pacienții din România. „Institutul Cervantes este un organism public spaniol dedicat predării și diseminării limbii spaniole și culturii de limbă spaniolă. Dar nu trebuie să uităm că activitatea noastră se desfășoară în fiecare dintre țările care ne sunt gazde, în cazul nostru România, țară de care ne simțim strâns legați cultural, uman. În acest context profund omenesc se situează această primă colaborare a noastră cu IMUNIS, o colaborare pe care o vom dezvolta și în anii care urmează, dat fiind acest subiect care preocupă ambele societăți; vom aborda, în spaniolă și în română, această problemă care îi afectează deopotrivă pe cetățenele și cetățenii noștri”, a declarat Jorge Jiménez-Zumalacárregui, director al Institutului Cervantes din București.
Expoziția „Curajul de a celebra viață” a fost posibilă cu sprijinul partenerilor strategici ai asociației: Fundația Superbet, Institutul Cervantes din București, Novartis, Roche, MSD. S-au alăturat punctual în acest proiect și partenerii: LONCOLOR, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, Niran Cosmetics, Smart Drinks, Sloop.
„Arta are puterea de a informa și influența atitudini, comportamente, artiștii pot menține subiecte dificile în conversația publică. În ultimii doi ani, în special de la mișcarea #MeToo, am putut vedea cu toții puterea enormă pe care o are această conversație publică despre subiecte considerate tabu legat de corpul femeii, feminitate. Susținem constant acțiunile Asociației Imunis, ne implicăm în lupta împotriva cancerului la femei alături și de alte entități din România, iar în spatele acestor eforturi nu este doar dorința de a ajuta, ci și de a educa și a schimba comportamente”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet.
„Poveștile și curajul pacientelor ne inspiră și ne dau mereu curaj să mergem mai departe. Vom fi întotdeauna alături de pacientele care luptă acum cu această boală, precum și de cele care au învins-o, pentru că doar împreună putem reuși. Ne bucurăm că am putut să ne alăturăm inițiativei „Feminitate după cancer”, un program dedicat femeilor diagnosticate cu cancer din România, care vor să își re-câștige feminitatea și ne învață pe noi toți „curajul de a celebra viața”, a declarat Marta Niculaie, Communication & Advocacy Head, Novartis România.
„Un diagnostic de cancer la sân este văzut adesea o condamnare, o sentință cu un sfârșit inevitabil. Din fericire însă, în ultimii ani, acest lucru începe să se schimbe. Datorită atenției acordate prevenției la nivelul întregii societăți, o proporție din ce în ce mai mare a noilor cazuri de cancer de sân sunt depistate în stadii incipiente. Controlul periodic la medic poate transforma cancerul de sân într-o poveste de speranță pentru că dacă reușim să diagnosticam boala mai repede, avem șanse mari să tratăm cu succes și chiar să vindecăm.” explică Cezara Căruntu, Squad Value Owner Oncology, Roche România.”
Vernisajul expoziției a avut loc pe data de 26 octombrie. La eveniment au participat peste 160 persoane – ambasadori ai țărilor din America de Sud, parteneri, sponsori, pacienți, membri de familie, membri din comunitatea Imunis, jurnaliști și influenceri.
Despre Asociația Imunis
Asociatia Imunis a fost înființată în 2016 și are ca scop schimbarea de mentalități despre viața cu cancer a pacienților din România. Motto-ul Imunis, „Rescrie povestea”, a fost special ales pentru a încuraja pacienții să creadă și să lupte.
Lucrând alături de specialiști și medici, Asociația Imunis răspunde nevoilor pacienților în ceea ce privește alimentația, psiho-oncologia, schimbarea de mentalități, motivarea, sportul, managementul efectelor adverse, apartenența la grupuri de suport, dar și alte probleme cu care se pot confrunta pacienții pe termen scurt, mediu și lung.
Asociația Imunis este prima asociație de pacienți din România care a format o echipă de dragon boat exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului de sân, echipă acreditată de International Breast cancer Paddlers Commision.
Asociația Imunis este prima asociație de pacienți din România care a avut un pacient devenit pacient coach.
Asociația Imunis este prima asociație de pacienți din România care face patient coaching.
Asociația Imunis poate fi contactată la adresa de email pentrupacienti@asociatiaimunis.ro, pe pagina de Facebook și pe pagina de Instagram.