Undeva în lume, o femeie moare în fiecare minut, din cauza cancerului de sân. “Ești printre femeile care nu merg la medic? Ți-e frică de ce o să afli? Ți-e jenă? Nu ai bani? Cancerul de sân poate fi tratat dacă este depistat la timp! Mergi la control! Ai toate motivele!”
Acesta este mesajul pe care îl propun Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Liga Română de Cancer pentru campania națională anuală de informare despre cancerul de sân.
Campania își propune să convingă femeile despre cât de importante sunt vizitele regulate la medic, ce permit diagnosticarea precoce a bolii. Cancerul de sân poate fi tratat dacă este depistat la timp.
« FABC va milita în continuare pentru dezvoltarea şi implementarea unui program național de screening pentru cancerul de sân. Până când acest lucru nu va deveni realitate, vom considera că “Nu am făcut destul!” pentru femei », a declarat Cezar Irimia, Preşedintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
O componentă importantă a campaniei din 2014 este o caravană care se va desfăşura la sate, în lunile octombrie şi noiembrie. În cadrul acestei caravane, femeile din mediul rural pot beneficia de examinarea clinică gratuită a sânilor. Caravana va fi realizată cu sprijinul unor medici rezidenți și studenți la medicină în ani terminali – voluntari în proiectul Împreună pentru Sănătatea Rurală.
Caravana va începe în judeţul Argeş şi va avea următorul program:
- 18-19 octombrie – Argeș (Retevoiești)
- 25-26 octombrie – Galați (Corod) și Argeș (Micești, Ștefănești)
- 8-9 noiembrie – Argeș (Mioveni)
- 22-23 noiembrie – Ialomița (Ciulnița, Bucu) și Teleorman (Dobrotești).
Pentru programul actualizat al caravanei, consultați site-ul www.invingemcancerul.ro.
“Inițiativa noastră vine în întâmpinarea recomandărilor Comisiei Europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu privire la organizarea de campanii de diagnosticare precoce a cancerului de sân și de informare cu privire la această boală”, a continuat Cezar Irimia, președintele FABC.
“Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că majoritatea deceselor cauzate de cancerul de sân se produc în țări cu venituri mici și mijlocii, unde cele mai multe femei cu cancer de sân sunt diagnosticate târziu, din cauza lipsei de educație și a lacunelor din sistemul de sănătate”, a declarat dr. Iustina Fusu, vicepreședintele Ligii Române de Cancer.
De altfel, în cadrul campaniei « Nu am facut destul », desfășurată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Liga Română de Cancer în anul 2011, când au fost efectuate gratuit 2.666 de ecografii mamare s-au înregistrat urmatoarele rezultate:
- La circa 19% dintre paciente au fost identificați noduli cu suspiciune de neoplasm (la peste 500 de paciente).
- La circa 1.8% dintre femeile testate au fost descoperite tumori cancerigene ce necesitau tratament cu sau fără intervenție chirurgicală (48 de paciente).
Despre cancerul de sân
Cancerul de sân (neoplasmul mamar) este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor la nivel mondial, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În fiecare an, 1.676.633 milioane de cazuri noi sunt diagnosticate în lume, iar peste 520.000 femei mor din cauza acestei boli1. Asta înseamnă că undeva în lume, la fiecare minut care trece, o femeie moare din cauza cancerului de sân.
Recomandări importante în prevenție2:
- Autoexaminarea lunară a sanilor. Începând încă din adolescență, toate femeile ar trebui să își examineze lunar sânii, de preferat la o săptămână după apariția ciclului menstrual. Autoexaminarea se face în fața oglinzii. Lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreții.
- Controlul la medic. Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani și o dată pe an după vârsta de 40 de ani.
- După vârsta de 40 de ani, femeile ar trebui să efectueze anual o mamografie și să beneficieze de examinarea clinică a sânilor.
Informații despre cancerul de sân și despre campania națională de informare cu privire la cancerul de sân sunt disponibile pe www.invingemcancerul.ro .
« Nu am făcut destul » este o campanie de informare despre cancerul de sân inițiată de Federatia Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România și Liga Română de Cancer, cu sprijinul Alianței Pacienților Cronici din România, Roche, Pfizer, Societatea Studenților în Medicină din Bucuresti, Împreună pentru Sănătatea Rurală, Europa FM și Radio Trinitas.
###
Despre Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înfiinţată în anul 2005 din necesitatea ca toţi cei care luptă împotriva cancerului să devină o forţă cu o voce puternică. FABC este interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, institutiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC numără peste 32.000 de membri în întreaga ţară, pacienţi, supravieţuitori şi voluntari. FABC este o federaţie formată din 14 asociaţii care activează pe plan local, la nivelul judeţelor. Misiunea FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: www.fabc.ro.
Despre Liga Română de Cancer
Liga Română de Cancer este o organizaţie neguvernamentală, ce își desfășoară activitatea în domeniul oncologiei şi funcţionează cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei – Direcţia Politici de Sănătate.
Principalele obiective ale Ligii Române de Cancer sunt: reducerea incidenței cancerului și a mortalității în urma cancerului, creșterea ratei de vindecare a cancerului, reducerea impactului psihologic și socio-economic asupra celor bolnavi de cancer, îmbunătățirea standardului de viață pentru pacientul oncologic, sprijinirea factorilor guvernamentali pentru a îndeplini programele naționale de prevenire a cancerului, luarea de măsuri de reintegrare socio-profesională a pacienților bolnavi de cancer.
Referinte
- Globocan 2012, Agentia Internațională pentru Studii despre Cancer, globoocan.iarc.fr/Pages/fact_sheets_cancer.aspx
- http://www.cancer.org/healthy/findcancerearly/cancerscreeningguidelines/american-cancer-society-guidelines-for-the-early-detection-of-cancer