207 persoane au răspuns apelului la solidaritate cu pacienții din spitale, alăturându-se Campaniei „Dăruiește timp, donează sânge!” implementată  de Sun Plaza și Asociația React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) București și Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Din cele 207 persoane care s-au prezentat la punctele de recoltare sanguină, în urma verificărilor și a analizelor medicale 160 au fost declarate apte pentru donare. În total s-au recoltat 72 litri de sânge, cantitate suficientă pentru a ajuta 400 de pacienți internați în spitalele bucureștene, care au nevoie de produse sanguine pentru a supraviețui.

 

„Ne bucurăm să vedem că sunt din ce în ce mai mulți oameni interesați de această campanie. Față de celelalte ediții, anul acesta am observat că sunt mult mai înțelegători, sunt mai deschiși să ajute și mai dornici să se implice. Ne bucurăm mult, acesta era și obiectivul nostru”, au declarat reprezentanții Sun Plaza.

 

Ediția din 2017 a Campaniei „Dăruiește timp, donează sânge!” s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, în perioada 19-21 mai. Donatorii au fost întâmpinați în cadrul unui centru mobil complet echipat, amplasat la intrarea principală în Sun Plaza, unde recoltarea de sânge a fost realizată de către personalul specializat de la CTS București, precum și în două cabinete special amenajate în policlinica Regina Maria din Sun Plaza.

 

Campania „Dăruiește timp, donează sânge!” a ajuns deja la cea de-a patra ediție și continuă să atragă tot mai mulți donatori. Comparativ, la ediția precedentă au fost înregistrare 167 de persoane, dintre care 120 au donat o cantitate totală de 54 litri de sânge, care a ajuns la aproximativ 300 de pacienți.

 

***

 

Sun Plaza Shopping Center, aflat în sudul capitalei, este un proiect dezvoltat şi deţinut de S IMMO AG, listată la Bursa din Viena, fiind cea mai veche companie de investiţii imobiliare din Austria. În prezent proiectul este administrat de CBRE România. Deschis în februarie 2010, centrul comercial Sun Plaza oferă peste 140 de magazine internaţionale şi locale precum: Cora, Leroy Merlin, H&M, Zara, opţiuni de divertisment asigurate de complexul cinematografic Cinema City ce deţine 15 ecrane, o zonă dedicată pentru bowling, o terasă de vară aflată la înălţime şi numeroase restaurante cu bucătărie variată. Sun Plaza deţine o suprafaţă închiriabilă de 81.000 m² şi peste 210.000 de m² suprafaţă construită. Centrul are o capacitate de 2.000 de locuri de parcare gratuite şi dispune de o legătură excelentă la sistemul de transport public cu acces direct la reţeaua de metrouri, autobuze şi tramvaie. Legătura cu staţia de metrou Piaţa Sudului se face printr-un pasaj subteran cu o ofertă comercială diversificată.

 

 

CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG), companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare firma de servicii comerciale imobiliare din lume (conform veniturilor din anul 2012). Compania are aproximativ 37.000 de angajaţi (excluzând afiliaţii) şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii şi chiriaşii prin intermendiul celor peste 300 de birouri din întreaga lume (excluzand afiliaţii). CBRE oferă consultanţă strategică şi executorie pentru vânzarea sau inchirierea proprietăţilor, servicii corporatiste, managementul proiectelor, proprietăţilor şi altor facilităţi, consultanţă în materie de credite ipotecare, estimare şi evaluare, planuri de dezvoltare, managementul investiţiei, precum şi cercetare şi consultanţă. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.cbre.ro.

 

 

Asociația React este o organizaţie neguvernamentală ce participă semnificativ la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunități prospere: sănătate, educație, economie socială și dezvoltare comunitară. Suntem printre cele mai premiate organizații neguvernamentale din România, cu 18 premii de excelență naționale și internaționale. Implementăm proiecte integrate, care produc schimbări majore în viața oamenilor prin sprijin competent și implicare activă. În cei zece ani de la înființare, am contribuit la schimbarea vieții unui număr de aproximativ 200.000 de români și am salvat peste 250.000 de vieți omenești. www.asociatiareact.ro  www.facebook.com/asociatiareact