Copiii diagnosticați cu diabet zaharat sunt adesea victimele agresiunii verbale și sociale în școli. Avertismentul vine de Ziua Moldială a Diabetului, chiar din partea tinerilor care au trecut prin astfel de momente. Diabetul de tip 2 poate fi, însă, prevenit, controlat, și – în unele cazuri – vindecat, spun medicii.
Mădălina Crăciun și Teodora Duță au povestit din experiențele lor în comunitatea „Tu și Diabetul 2.0”, la întâlnirea pacienților cu diabet și a familiilor lor cu medici diabetologi, psihologi și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți organizată de Asociația Pacientul 2.0 de Ziua Mondială a Diabetului.
Mădălina Crăciun, 20 de ani: „Cât am fost mică, am fost adesea maginalizată. Eram în clasa a IV-a când cea mai bună prietenă a mea s-a supărat pe mine la ora de sport și, înainte să plecăm acasă, a început să strige «Vedeți că Mădălina are diabet, plecați de lângă ea să nu vă dea boala!». Am început să plâng. Apoi, ceilalți treceau pe lângă mine, nu mă băgau prea mult în seamă și mi-am găsit o altă prietenă, o fată care, la fel ca mine, avea problemă de sănătate și care era, și ea, marginalizată. E oribil”.
Alături de Ines Nerina Râmbu, vlogger și pacient cu diabet, copiii au testat aplicațiile de smartphone care simplifică monitorizarea și controlul diabetului și au povestit de ce susținerea familiei și a grupului de prieteni – reali sau virtuali – este esențială atunci când ai diabet.
Teodora Duță, 12 ani: „Eu, având diabet de când eram mică, părinții mei au făcut o selecție printre prietenii mei, prietenii mei știu că am diabet și foarte rar am avut experiențe neplăcute. Dar aveam momente în care nu puteam lua parte la ore pentru că aveam glicemia mica și trebuia să iau ceva, iar unii dintre copii mă marginalizau pentru că uneori mă duceam la cabinet în loc să fiu la ore. Eram «altfel».”
În România, 1 din 10 oameni suferă de diabet. E vorba de un număr estimat de 1.785.000 de persoane. 90% sunt cazuri de diabet de tip 2.
Până de curând, diabetul de tip 2 era mai degrabă diagnosticat la adulți, dar obezitatea infantilă, inactivitatea fizică și alimentația precară fac ca numărul tinerilor și chiar al copiilor cu diabet de tip 2 să crească îngrijorător.
Unul din două cazuri de diabet rămâne nediagnosticat din cauza lipsei simptomelor pentru o lungă perioadă.
La fiecare 10 pacienți cu diabet de tip 2, patru nu se tratează. Or, tratamentul recomandat de medic este la fel de important ca sprijinul familiei, dieta și propria voință spune jurnalista Livia Dilă, care a reușit să treacă de la șocul diagnosticării cu diabet de tip 2 la o viață sănătoasă.
„Am fost șocată când mi s-a pus acest diagnostic – diabet zaharat tip 2. Am înțeles că nu pot să am acasă un magazin de dulciuri. A trebuit să mă împrietenesc cu legumele care nu cresc foarte mult glicemia. Am învățat că am nevoie de sprijinul familiei și că familia trebuie să știe ce am voie să mănânc. Am învățat să-mi fac analizele. Am învățat să găsesc sursa stresului și să încerc să o diminuez. Am învățat să beau mai multă apă, să fac exerciții fizice simple, să merg mai mult. Nu mai sunt persoana care să poată mânca orice dorește. Dieta e importantă. Iar medicii buni mă țin, cu voința mea, pe linia de plutire”, a explicat Livia Dilă, pacient-expert și moderator al întâlnirii.
În echipă cu pacienții, medicii au arătat în ce situații se poate spera la vindecarea diabetului de tip 2.
„Diabetul poate fi prevenit, iar dacă apare poate fi vindecat. Dar această minune nu o pot face decât pacienții, nu o fac medicii. Trebuie să avem ambiție, să scădem în greutate 10-15% sau măcar 15 kg din greutate. Studiile arată un procentaj de remisie a diabetului de până la 90%, dacă ați luat această hotărâre în primii 5 ani de când ați descoperit diabetul. Procentajul de remisie scade la mai puțin de 40% dacă reușiți această performanță după primii 5 ani”, a spus dr Mihaela Vlăiculescu, medic primar diabetolog.
România e una dintre țările în care costul complicațiilor date de diabet e mult mai mare decât cel al tratamentului constant pentru această afecțiune. Cât ne costă diabetul? 270.000.000 de euro s-au alocat în 2018 pentru programul național de diabet, iar complicațiile cardio-vasculare ale persoanelor cu diabet au însemnat 581.000.000 de euro. Costul mediu anual pentru un pacient cu diabet care ajunge la complicații este de 586 de euro.
„La fiecare 8 secunde cineva moare din cauza complicațiilor diabetului, iar la fiecare 20 de secunde o persoană cu diabet suferă o amputație. Gândiți-vă ce înseamnă acest lucru pentru pacient, dar și pentru sistemul de sănătate. Devine o adevărată povară. În România, la fiecare 22 de minute, unei persoane cu diabet i se realizează o amputație. Iar Moldova și Oltenia sunt pe primele locuri la neuropatie diabetică”, a explicat dr. Daniel Cosma, medic specialist diabetolog.
În ultima vreme, sportul câștigă teren ca factor important în controlul diabetului. Dr. Mihai Comșa, medic specialist diabetolog, i-a încurajat atât pe pacienții cu diabet de tip 2, cât și pe cei expuși acestui risc să facă efort fizic: „În diabetul de tip 2, problema principală e insulino-rezistența – corpul produce un exces de insulină care duce la creștere în greutate și astfel se creează un cerc vicios până când corpul – pancreasul – nu mai poate produce suficientă insulină și devine evidentă această hiperglicemie. Cum se poate interveni? În primul rând prin dietă, apoi prin efort fizic, o perioadă, abia mai apoi se intervine cu medicație.”
„Tu și Diabetul 2.0” s-a aflat, pe 14 noiembrie, pe harta evenimentelor organizate în lume alături de Federația Internațională a Diabetului.
Partenerii „Tu și Diabetul 2.0” au fost Federația Asociațiilor Diabeticilor din România, Asociația Sprijin pentru diabet, Asociația Română de Educație în Diabet, Asociația Sports &Diabetes, Asociația „Eu și lumea”, Asociația „Da, și eu pot”, Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici Mureș.
Evenimentul a avut susținerea Roche România, Alphega, AstraZeneca, Gerblé, Medicinas, Worwag Pharma și WorldClass.