Nevoi medicale semnificative, progrese modeste pentru pacienţi

În România, trăiesc în prezent peste 18.000 de persoane diagnosticate cu cancer de vezică urinară (carcinom urotelial), în timp ce 2.500 de cazuri noi sunt depistate în fiecare an. Studiul „Carcinomul urotelial. Analiza situaţiei din România”, relevă faptul că pacienţii diagnosticaţi cu acest tip de cancer au rate de supravieţuire scăzute (5% supravieţuire la 5 ani pentru pacienţii cu boală în stadiul metastatic) în timp ce impactul bolii asupra calităţii vieţii pacienţilor este semnificativ.

Studiul a identificat o serie întreagă de nevoi neacoperite în ceea ce priveşte un management mai bun al acestei boli precum şi posibile acţiuni pentru a îmbunătăţi situaţia actuală. Documentul a fost realizat de către Asociaţia Română de Urologie, Societatea Națională de Oncologie Medicală din România, împreună cu Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România şi cu sprijinul Roche România.

Cancerul de vezică urinară este denumit şi „cancerul uitat” din cauza progreselor reduse legate de identificarea unor noi tratamente menite să crească durata şi calitatea vieţii pacienţilor care suferă de această boală. Diagnosticul precoce este esenţial pentru a îmbunătăţi ratele de supravieţuire, având în vedere faptul că până la 50% din cazurile noi sunt diagnosticate în stadii avansate. În acest sens, studiul arată că implicarea unor echipele multidisciplinare în managementul pacienţilor cu cancer de vezică urinară ar putea creşte calitatea serviciilor oferite.

Accesul pacienţilor la tratament multidisciplinar, nu doar la urologie sau oncologie, dar şi la radioterapie, radiologie, fizioterapie sau suport pentru reinserţie socială ar răspunde nevoilor specifice ale pacienţilor cu carcinom urotelial. Este nevoie de soluţii la nivel naţional sau local pentru a crea aceste structuri interdisciplinare. O direcţie de urmat ar putea fi reprezentată de soluţii tehnologice, precum aplicaţiile digitale, care permit comunicarea interdisciplinară într-un mod rapid şi uşor”, a declarat Acad. Prof. Dr. Ioanel Sinescu, Medic primar urolog, Clinica de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti.

În privinţa tratamentului specific pentru cancerul de vezică urinară, în ultimele decenii nu s-au făcut progrese remarcabile, acesta fiind limitat la chimioterapie. Potrivit datelor din studiu, din păcate aproximativ jumătate din pacienţii cu boală metastatică nu mai sunt eligibili pentru chimioterapie. În ultimii ani, apariţia tratamentelor din categoria imunoterapiei oncologice poate reprezenta o nouă şansă pentru cei ce suferă de acest tip de cancer.

Imunoterapia oncologică, recent aprobată şi în România pentru tratamentul cancerului de vezică urinară, a creat premizele unei gestionări mai bune a pacienţilor cu acest tip de cancer. Pe lângă eficienţa terapeutică crescută, aceste tratamente sunt mai uşor de tolerat şi aduc  o creştere a calităţii vieţii pacienţilor, ceea ce până de curând reprezenta o provocare”, a adăugat Conf. Dr. Dana Lucia Stănculeanu, Medic primar Oncologie Medicală, Șef Secție Oncologie medicală 1, Institutul  Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, Bucureşti.

Implicaţiile psiho-sociale în cazul pacienţilor cu cancer de vezică urinară sunt mai ridicate decât în cazul altor pacienţi oncologici. Soluţiile terapeutice chirurgicale specifice (extirparea vezicii urinare şi parţial a organelor vecine) pot avea consecinţe importante pentru viaţa cotidiană a pacienţilor. În aceste situaţii, studiul propune organizarea unor programe de suport psihologic specializat şi un dialog concret cu asociaţiile de pacienţi pentru a identifica măsuri şi acţiuni aplicabile pentru a ajuta reiserţia socială şi familială a pacienţilor cu acest tip de cancer.

Pacienții cu cancer de vezică urinară nu trebuie să rămână uitaţi. Aceştia au nevoie de acces la cele mai noi tratamente, precum imunoterapiile oncologice – care din păcate nu sunt încă compensate în ţara noastră –  dar şi de sprijin psihologic specializat. Dialogul deschis între medici, asociaţii de pacienţi şi autorităţile cu atribuţii în sectorul de sănătate este singura cale pentru a putea oferi soluţii şi speranţă acestor pacienţi, greu încercaţi”, a completat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Nu în ultimul rând, analiza mai propune şi o serie de măsuri specifice în cadrul sistemului de sănătate, precum creşterea implicării medicilor de familie în identificarea pacienţilor cu risc, diagnosticarea precoce, precum şi o mai bună colectare a datelor epidemiologice printr-un crearea unui registru naţional de cancer.

 

Date epidemiologice

 

Date România 2017  18.347 pacienţi cu cancer de vezică urinară aflaţi în evidenţă

2.385 pacienţi nou diagnosticaţi în fiecare an

1.670 decese (a 7-a cauză de deces prin cancer la bărbaţi)

 

Profilul pacienţilor Boala afectează în proporţie de 80% barbaţi

60% din cazuri se înregistrează la persoane în vârstă de >65 de ani, la momentul diagnosticului

 

Factori de risc Fumatul  este implicat în apariţia a 50% dintre cazurile de cancer de vezică urinară

Expunerea la locul de muncă la factori cancerigeni 

Alţi factori de risc:

Infecţiile urinare, pietrele la rinichi, iritaţiile cronice ale vezicii

Istoric familial

Stil de viaţă şi alimentaţie

 

Semne şi simptome Prezenţa sângelui în urină

Dificultăţi în urinare

Durere localizată

Edeme în zona genitală