Niciun Grinch nu le poate fura copiilor bucuria Sărbătorilor de iarnă și a întâlnirii cu Moșul cel așteptat! Și cum, de data aceasta, cei mici nu vor mai putea să-i stea pe genunchi ca în alți ani, SUN PLAZA le-a pregătit de trei ori mai multă magie!
La vremuri altfel, un altfel de Crăciun. În perioada 4-24 decembrie, oricine îl va putea întâlni pe Moș Crăciun, însă într-un mod cu totul inedit: cu ajutorul Realității Virtuale. În patru zone special amenajate din centrul comercial, în Tărâmul Dulciurilor din zona de nord de la parter și cel al Crăciunului de la etajul 1, dar și la cele două intrări principale, vizitatorii vor putea realiza fotografii de poveste pentru rețelele de socializare. Pașii sunt simpli: trebuie scanat codul QR pentru Facebook sau Instagram și gata, Moșul apare în poză.
Copiii sunt așteptați la colindat și la pozat în cele două tărâmuri absolut magice, în ton cu perioada sărbătorilor: Tărâmul Dulciurilor și Tărâmul Crăciunului.
La parter, în zona magazinelor pentru copii, lângă intrarea Esplanada Nord, vor fi larg deschise „granițele” celui mai dulce și colorat ținut: Tărâmul Dulciurilor. Aici, două personaje fantastice – Omul de turtă dulce și Omul-acadea – abia așteaptă să facă spectacol în intervalul 4 – 6 decembrie și 11 – 13 decembrie, între orele 14.00-18.00. Și, desigur, să se lase fotografiate alături de micii lor musafiri.
Centrul comercial nu a fost niciodată mai împodobit ca acum. Un brad imens, butaforii, globuri, multe luminițe noi, colinde și două personaje îndrăgite, fără de care povestea n-ar fi completă: Renul și Spiridușul. Cele două gazde din Tărâmul Craciunului, ținutul de basm aflat la etajul 1, în zona centrala, vor fi bucuroase să se fotografieze cu oricine își va dori o amintire inedită. Acestea vă așteaptă în fiecare zi din cele două week-enduri, între orele 14.00 și 18.00. Și, pentru că Moș Crăciun în persoană nu poate lipsi din Tărâmul Crăciunului, în week-endul 4 – 6 decembrie, va fi și el prezent de la ora 14.00 până la ora 18.00, pentru a anunța deschiderea sezonului sărbătorilor de iarnă.
La SUN PLAZA vei avea parte de o experiență de neuitat și o versiune diferită a portretului de Crăciun! Că n-o să poată pandemia să ne ia toată bucuria!
Despre Sun Plaza:
Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, fiind adăugată o aripă nouă, dar și multe modificări la nivel de design. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară.
Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.