Federația Asociațiilor Bolnavilor cu Cancer din România (FABC), cu sprijinul Roche România, a adunat laolaltă reprezentanții celor mai importante institute oncologice din țară, care au povestit experiența pandemiei acum, la aproape un an de la declanșare.

Medici din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara au făcut împreună un apel la conștientizarea importanței de a depista și trata rapid cancerul, chiar și în timpul pandemiei. Pacienții oncologici sunt încurajați să își învingă teama de COVID-19 și să se întoarcă la medic pentru a-și continua tratamentul, încrezători că spitalele și centrele oncologice respectă cu strictețe regulile de siguranță sanitară. În plus, românii care sesizează că se confruntă cu simptomele unor boli grave trebuie să se adreseze de urgență medicilor, pentru a primi cât mai repede un diagnostic și să înceapă tratamentul corespunzător.

„Vizita la medic și tratamentul sunt vitale pentru pacienții cu cancer și nu trebuie amânate. Cu toate acestea, de la începutul pandemiei de COVID-19, mulți dintre pacienții deja diagnosticați au încetat să mai vină la tratament. Înțeleg că pacienții se tem de riscul infectării cu COVID-19, însă riscul ca boala să progreseze crește considerabil în lipsa administrării tratamentului. Îi asigur pe pacienți că noi, medicii, am luat toate măsurile necesare pentru diminuarea riscului de a contracta virusul, am creat circuite și proceduri speciale, astfel încât pacienții să se simtă și să fie în siguranță atunci când revin la tratament”, spune conf. dr. Lucia Stănculeanu, președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România.

Este esențial ca pacienții să se adreseze medicului încă de la primele simptome, oricât de minore ar fi acestea, pentru că depistarea cancerului în fază incipientă crește șansele de supraviețuire. În stadiile avansate, din păcate, opțiunile de tratament sunt limitate.

“Diagnosticarea ocologică a scăzut cu 30-40% față de 2019 și avem peste 10.000 de decese non-COVID în plus în luna noiembrie 2020, față de noiembrie 2019. Ca să nu mai vorbim despre cancerele pulmonare: sunt peste 3000 de cazuri de cancer pulmonar nediagnosticate de la debutul pandemiei. În contextul lansării Planului European de Cancer, este momentul ca România să accelereze demersurile pentru dezvoltarea și adoptarea unui Plan Național de Oncologie menit să reducă povara bolii. Un astfel de instrument cadru este singura soluție pentru ca în România să se reducă incidența și mortalitatea prin cancer” declară Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

În sprijinul pacienților, platforma CdelaControl.ro, lansată în timpul pandemiei, și-a propus să adune la un loc cele mai importante informații despre boală, de ce și cât de importantă este administrarea corectă și neîntreruptă a tratamentului. Aici, pacienții găsesc și o hartă interactivă a României, ce include lista completă de spitale și clinici unde se tratează afecţiunile oncologice în țară. Toate informațiile sunt verificate de medici specialiști cu experiență în tratarea acestor afecțiuni.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer

A fost înființată în anul 2005 din necesitatea ca toți cei care luptă împotriva cancerului să devină o forță cu o voce puternică. FABC este interfața între organizațiile membre și instituțiile statului, instituțiile europene implicate în sănătate, precum și organizațiile europene şi internaționale similare. FABC reprezintă interesele a peste 75.000 de membri în întreaga țară, pacienți, supraviețuitori și voluntari. FABC este o federație formată din 26 de asociații care activează pe plan local la nivelul județelor. Misiunea FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienților cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii.