5% din populația României suferă de psoriazis (procent peste media europeană de 3%) și mai puțin de 50% dintre cazuri sunt diagnosticate și tratate.* „Acceptă-mă, Susține-mă, Apropie-te!” este campania prin care Societatea Română de Dermatologie marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Psoriazisului. Cu toate eforturile depuse pentru îmbunătățirea managementului acestei afecțiuni, datele de la nivel […]
Author Archive
„După reanimare, trebuie să urmeze reabilitarea medicală, pentru binele pacientului!” – sub această deviză se desfășoară la București, în perioada 13-15 octombrie, cel de-al 45-lea Congres National Anual de Reabilitare Medicală. Temele abordate sunt: Afecțiuni neurologice, Afecțiuni ale mușchilor, articulațiilor și osului, Durerea, Medicină Fizică și Balneologie, precum și Reabilitare Medicală. „Orice afecțiune cronică sau […]
Părintele Francisc Doboș și părintele Constantin Necula vorbesc în această toamnă la Sun Plaza despre cum recunoaștem și cum trăim fericirea, dar și despre cum să gestionăm responsabilitățile fașă de cei din jur și cele față de sine. Seminariile Sun Talks, organizate de centrul comercial Sun Plaza, au ajuns la a XVII-a ediție, participarea fiind […]
Începând cu luna octombrie 2022, Cătălina Urse preia conducerea diviziei de produse farmaceutice a companiei Bayer pentru România și Republica Moldova de la predecesorul ei, Jorge Levinson, care continuă ca și Head of Marketing Pharmaceuticals pentru clusterul Sudul Mediteranei și Marea Neagră, care include România, Bulgaria, Moldova, Grecia și Ucraina. Cătălina Urse s-a alăturat companiei […]
Românii pot găsi oferte de îngrijire a bătrânilor în Germania mult mai rapid, prin intermediul unei aplicații de telefon ușor de folosit, gratuită, disponibilă în sistemul android. Aplicația se numește Marta Caregiver și, în baza unui algoritm propriu, pune în legătură românii care vor să îngrijească bătrâni din Germania, cu vârstnicii și familiile lor din […]
Pe 2 octombrie a avut loc cea de-a patra ediție Sun Challenge Văcărești, eveniment de alergare prin Parcul Natural Văcărești, organizat de Sun Plaza. La competiție au participat 350 de alergători și s-au strâns aproape 6.000 euro din contribuțiile de participare. La suma aceasta, CBRE – compania ce administrează Sun Plaza – adaugă încă 2.000 […]
6 octombrie 2022
alergare, alergare in natura, delta vacaresti, parcul vacaresti, sun challenge, sun plaza
Sunt pacient cu scleroză multiplă şi am nevoie de sprijin pentru a duce o viață cât mai normală. În România suntem peste 10.000 de persoane diagnosticate cu scleroză multiplă şi alături de noi sunt familia, medicii, prietenii şi colegii de serviciu. Împreună încercăm să facem faţă provocărilor ridicate de boală, de multe ori fără o […]
Ziua de 26 septembrie este dedicată contracepției, când specialiștii din întreaga lume au ocazia să tragă din nou semnale de alarmă privind nevoia de informare a femeilor. Indiferent de mediul din care provin și de posibilitățile financiare de care dispun, acestea au dreptul să fie sfătuite în legătură cu opțiunile contraceptive disponibile pe piață. Obiectivul […]
22 septembrie 2022
avantaje, contraceptie, fara hormoni, femei, iub ballerine, sarcina, sterilet
Vino să alergi pe 2 octombrie la Sun Challenge, competiția organizată de Sun Plaza în Parcul Văcărești, în parteneriat cu Administrația Parcul Natural Văcărești și Sectorul 4 al Municipiului București. Alege una dintre cele trei distanțe: 5, 10 sau 20 de km și înscrie-te la cursă de pe cel mai natural traseu din București! Pentru […]
14 septembrie 2022
alergare, constantin popovici, cursa de alergare, delta vacaresti, parcul vacaresti, sun plaza
Pacienţii români diagnosticaţi cu carcinom hepatocelular (CHC), cea mai întâlnită formă de cancer de ficat, au acces, începând din luna iulie anul acesta, la un tratament inovator pe bază de imunoterapie. Terapia este introdusă pe piaţă de compania Roche şi este indicată pentru tratamentul pacienților adulți cu CHC avansat sau nerezecabil care nu au avut […]
Articole recente
- Mușcatele pe parcursul anului Sfaturi de îngrijire din aprilie până în februarie
- Zentiva în România
- Terapie inovatoare disponibilă în România pentru tratamentul unor afecțiuni care pot duce la pierderea vederii
- Dormim tot mai puțin și ne îmbolnăvim mai des. Somnul insuficient crește riscul de boli, accidente și probleme de sănătate
- Spasticitatea, complicația care afectează, fară să știe, unul din patru români care au avut un AVC